Dacă te-ai plictisit de "bătrânii" cozonaci și obișnuitele checuri, îți propun o rețetă delicioasă de desert. Este vorba de banana bread, un desert împrumutat de la americani, care nu doar că se prepară foarte simplu și ușor, dar este și o gustare minunată, indiferent de momentul zilei. Iată cum să faci banana bread!
Ingrediente:
- 3 banane coapte
- 4 ouă
- 250 gr făină
- 1 linguriță de praf de copt
- 100 gr unt
- 1 lingură de miere
- 1 vârf de sare
- migdale sau alte fructe în coajă lemnoasă (opțional)
Cum să prepari banana bread
Încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius.
Într-un bol, zdrobește bananele cu furculița, adaugă ouăle bătute și amestecă ușor cu o spatulă. Adaugă apoi untul și mierea. Într-un alt bol amestecă făina, praful de copt și sarea. Apoi cerne amestecul de ingrediente uscate peste banane, în două tranșe. Amestecă toate ingredientele cu un tel sau cu mixerul la viteză mică până se omogenizează.
Toarnă conținutul într-o formă de chec tapetată cu ulei și făină. Adaugă deasupra migdale sau orice fructe cu coajă lemnoasă îți plac sau ai la îndemână. Lasă banana bread la cuptor aproximativ o oră, până trece testul scobitorii.
Apoi, așteaptă ca banana bread să se răcească și taie-o felii.
Poftă bună!