Cum să crești copii buni: psihologii de la Harvard au sfaturi pentru tine

Cum să crești copii buni: psihologii de la Harvard au sfaturi pentru tine
George

Scris de George

11 iunie, 2021

Toți cei care au în grija lor micuți știu că nu-i deloc ușor să fii părinte. Cum să crești copii buni? Ce trebuie să învețe micuții tăi ca să fie altruiști? Dacă ți-ai pus astfel de întrebări, avem răspunsul pentru tine. De fapt nu avem noi răspunsul… ci cercetătorii de la Harvard. Psihologii din cadrul prestigioasei universități americane au pus pe hârtie 5 sfaturi ca să crești copii buni, de care are nevoie orice părinte.

Nu-ți lăuda copiii atunci când te ajută, decât dacă e vorba de ceva foarte neașteptat

Conform cercetătorilor de la Harvard este foarte important ca micuții să învețe de la o vârstă fragedă că trebuie să de-a o mână de ajutor atunci când e nevoie și să facă fapte bune pentru cei din jur. Studiul arată însă că o greșeală comună, făcută de mulți părinți, este să-i laude și să-i recompenseze pe copii chiar și pentru cele mai banale lucruri pe care le fac. Spre exemplu, nu-ți lăuda copilul dacă și-a strâns jucăriile sau și-a luat farfuria de pe masă după ce a terminat de mâncat. Un astfel de comportament trebuie să fie considerat normal, iar copilul trebuie să știe că este de datoria lui să se ocupe de aceste lucruri.

sfaturi parenting

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Învață-ți copilul să-i pese de cei din jur, chiar dacă nu e vorba de familie sau prieteni apropiați

Încă un sfat de parenting ca să crești copii buni este să le oferi posibilitatea de a înțelege că nu trebuie să fie interesați doar de persoanele foarte apropiate. Poți să-i înveți asta oferind propriul exemplu. Astfel, poți să-ți iei copilul cu tine la un eveniment caritabil sau să-l înveți să doneze din lucrurile și jucăriile pe care nu le folosește. În viitor, copilul tău va înțelege că trebui să-i respecte și să-i înțeleagă pe cei din jurul său, chiar dacă provin din medii sau clase sociale diferite.

Spune-i copilului tău că el este principala ta prioritate

Cu siguranță dacă vom face un sondaj, majoritatea părinților vor spune că cel mai important lucru din viața lor este copilul. Ei bine, numărul celor care le spun și copiilor acest lucru este ceva mai scăzut. Cercetătorii de la Harvard spun că atunci când copilul tău știe cât de mult înseamnă pentru tine, o să fie mai deschis spre a se comporta frumos, a ține pasul cu ceea ce se întâmplă la școală și a lega relații armonioase cu cei din jur.

cum sa cresti copii buni

Fotografie preluată de pe  elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Învață-i cum să ia decizii

Un copil care nu a luat niciodată o decizie singur s-ar putea să aibă probleme în a face asta mai târziu în viață. De aceea, micuții trebuie învățați cum să ia o decizie și cum să se gândească la modul în care hotărârile lor îi pot afecta pe cei din jur. Dacă te întrebi cum să crești copii buni, psihologii de la Harvard spun că trebuie să-i înveți că deciziile lor au consecințe. Spre exemplu, dacă copilul tău nu mai vrea să facă parte dintr-o echipă de sport pe care o frecventa, încearcă să-l ajuți să găsească cauza problemei, dar și să se gândească la modul în care ar putea să rezolve această problemă și ce efect ar putea avea deciziile sale asupra coechipierilor.

Petrece timp cu copiii tăi

Probabil cel mai important sfat ca să crești copii buni este să petreci timp alături de ei, iar comunicarea este esențială. Vorbește cu copiii tăi și pune-le întrebări care să-i facă să vorbească despre viața lor și despre cum văd ei lumea din jurul tău. Lăsându-ți copilul să vorbească și ascultând răspunsurile o să descoperi o mulțime de lucruri interesante despre copilul tău, dar o să-i și înveți să fie atenți la cei din jur și să-i asculte.

sfaturi ca sa cresti copii buni

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cum ți se par aceste sfaturi pentru a crește copii buni? Tu ce tehnici aplici?