5 aplicații fitness care te ajută să fii sănătos. Fii smart, încearcă-le și tu!

5 aplicații fitness care te ajută să fii sănătos. Fii smart, încearcă-le și tu!
Dani

Scris de Dani

14 februarie, 2021

Chiar dacă probabil nu-ți place să recunoști acest lucru, cu siguranță îți petreci o mare parte din zi cu telefonul mobil în mână! Ne așteptăm ca smartphone-ul să ne spună ce se întâmplă în lume, care sunt cele mai noi trenduri, ce să mâncăm, unde să mergem și nu numai. Atunci de ce nu ne-am folosi de aceste minuni ale tehnologiei și când vine vorba despre sănătatea noastră? Iată 5 aplicații fitness pe care merită să le încerci ca să fii mai sănătos.

Zombies, Run!

Ce faci dacă o armată de zombie vor să deguste din creierul tău delicios? FUUUUGI! Cam aceasta este premisa de la care pleacă aplicația fitness gratuită Zombies, Run! Cu un concept amuzant, ea te ajută să te menții în formă prin alergare, jogging și mers pe jos. 

Simpatica aplicație pentru sănătate te introduce într-un univers în care epidemia zombie a pus stăpânire peste pământ, iar tu trebuie să fugi ca să rămâi printre supraviețuitori. Gândită ca un joc, aplicația îți dă diferite misiuni pe care le poți duce la bun sfârșit dacă alergi sau mergi. O poți folosi oriunde în lume, iar în timp ce-ți duci workout-ul la bun sfârșit colectezi diferite obiecte, medicamente, arme și nu numai astfel încât să le faci față inamicilor. 

În total, aplicația are 200 de misiuni care te vor motiva să alergi. Poți să alergi ascultând muzica de pe telefonul tău mobil sau poți să asculți povestea antrenantă cu zombies și strategii de a scăpa de ei. Cu alte cuvinte Zombies, Run! este un joc care te ajută să te menții în formă și să slăbești fără să te plictisească. Aplicația fitness este folosită de peste 1 milion de utilizatori, deci e clar că dă rezultate. Mai mult, este antrenamentul ideal în caz că, într-o zi, chiar o să trebuiască să fugi de zombies Laughing.

Aplicația are conținut gratuit, însă, dacă vrei să ai acces la toate misiunile și feature-ile din app poți să cumperi conținut adițional. 

Zombies, Run! este disponibilă pentru iOS și Android

Headspace

Un stil de viață sănătos nu înseamnă doar un corp bine întreținut, ci și o minte la fel. De la această idee pleacă și Headspace, una dintre cele mai populare aplicații pentru sănătate din lume. App-ul te învață să meditezi, ajutându-te să beneficiezi din plin de această tehnică de relaxare și curățare a minții. Headspace își propune să te ajute să scapi de anxietate, stres, problemele cu somnul și nu numai. 

Aplicația are sute de sesiuni de meditație care te ghidează în așa fel încât să scapi de o droaie de probleme. Dacă îți pierzi repede cumpătul, simți că ești copleșit de viața de zi cu zi, nu ești destul de motivat, nu reușești să te relaxezi, ești frustrat sau ai probleme în a avea conversații cu cei din jur, Headspace te poate ajuta în toate aceste situații. 

Aplicația fitness are o mulțime de sesiuni de meditație care le poți accesa gratuit însă, dacă vrei să ai acces la cât mai multe features atunci trebuie să plătești.

Headspace este disponibil pentru iOS și Android.

8fit

8fit este genul de aplicație fitness gratuită care o să de-a rezultate încă de la prima utilizare. După ce o instalezi pe telefonul mobil o să poți să-ți alegi tipul de exerciții pe care vrei să le faci. De exemplu există serii de exerciții pentru slăbire, pentru a-ți modela corpul și nu numai. În funcție de ce alegi, aplicația pentru sănătate creează un program de workout pentru tine. 

Partea interesantă la 8fit este că, spre deosebire de alte aplicații fitness, nu te pune să-ți stabilești singur obiectivul. De exemplu, dacă ai ales să faci exerciții pentru slăbit, app-ul te întreabă câte kilograme ai, dar nu și greutatea ideală la care vrei să ajungi. Te întreabă cât este BMI-ul (Body Mass Index) și la cât ai vrea să ajungi, desigur, în limitele normale și sănătoase pentru înălțimea și vârsta ta. Apoi aplicația îți stabilește primul obiectiv: să slăbești câteva kilograme.

Poți alege dacă vrei să dai jos kilogramele respective în două luni, o lună sau câteva săptămâni. În funcție de alegerea ta dificultatea exercițiilor crește sau scade. Apoi, după ce ai dus la bun sfârșit primul obiectiv, 8fit îți stabilește altul. 

Cu ajutorul acestei aplicații ai acces la o mulțime de sesiuni de exerciții și sfaturi gratuite, însă poți alege și varianta PRO care-ți oferă întreg conținutul 8fit (rețete, meal plans și multe altele).

8fit este disponibil pentru iOS și Android.

Happify

Așa cum o spune și numele Happify pune accentul pe fericire. Aplicația pentru sănătate îți oferă un Track Activity Board, adică un feed în care apar diferite tehnici de meditare astfel încât tu să înveți să faci față stresului și problemelor de zi cu zi. De asemenea, ai acces la o mulțime de articole, video-uri și studii sociale, care o să te ajute să înțelegi mai bine lumea din jurul tău și să te transformi în cea mai bună versiune a ta. Ca un bonus, nu lipsesc nici clipurile cu animale simpatice are sigur o să-ți spună zâmbetul pe buze. 

Spre deosebire de alte aplicații fitness, Happify te încurajează să fii deschis în ceea ce privește progresul tău, dar și obstacolele de care te lovești. Astfel, ai la dispoziție forumuri de discuții și o întreagă comunitate care abia așteaptă să audă povestea ta, să împărtășiți idei și să deveniți mai fericiți împreună

Aplicația are conținut gratuit însă pentru mai multe features trebuie să plătești. 

Hapiffy este disponibil pentru iOS și Android.

 

Fitocracy

Fitocracy este una dintre aplicațiile fitness gratuite care face workout-urile cât se poate de distractive și de a. Gândită aproape ca un joc, Fitocracy te pune în față cu unii dintre cei mai mari inamici din viața ta: canapele confortabile, fast food, serialele care te țin lipit de ecran, munca în exces și multe altele. 

Mai mult decât o aplicație fitness, Fitocracy este o rețea de socializare, unde progresul tău este apreciat de sute de mii de alte persoane care, la fel ca și tine, vor să ducă un stil de viață mai sănătos. 

Pe lângă o mulțime de antrenamente, aplicația are și elemente desprinse din jocurile video. Astfel, ai de trecut prin diferite quest-uri, poți să intri în dueluri, iar pentru progresul tău ești recompensat cu puncte. Acest sistem este gândit în așa fel încât să transforme workout-urile în activități mai plăcute, dar să te și motiveze să revii în joc ori de câte ori ai ocazia. 

Fitocracy este o aplicație fitness gratuită însă, pentru conținut suplimentar și pentru a putea alege opțiunea de a avea un antrenor personal virtual trebuie să plătești. 

Aplicația este disponibilă pentru iOS și Android

Folosești aplicații fitness gratuite ca să te menții în formă? Spune-ne și nou care e preferata ta!