UPfit Book Club: cele mai așteptate cărți din această toamnă

UPfit Book Club: cele mai așteptate cărți din această toamnă
Ada

Scris de Ada

08 octombrie, 2019

Toamna este sezonul ideal pentru a te pune la punct cu cele mai noi lansări de carte. Fie că îți plac romanele de aventuri, de dragoste, sau preferi să te delectezi cu volume despre viață și filosofie, cu siguranță vei găsi cel puțin un volum pe placul tău în lista de mai jos.

Me: Elton John Official Autobiography – Elton John

Faimosul artist britanic și-a lansat în această toamnă singura autobiografia oficială ce prezintă viața lui extraordinară. Dacă au văzut deja filmul Rocketman în această vară, acest volum cu siguranță îți va stârni interesul.

The Testaments: A Novel – Margaret Atwood

Ca urmare a succesului nemaipomenit de care se bucură romanul The Handmaid’s Tale al lui Margaret Atwood, la trei decenii de la lansare, autoarea lansează continuarea. Romanul The Testaments nu are legătură cu serialul inspirat din primul volum, și ne prezintă destinul lui Offred, la 15 ani de la evenimentele din faimoasa carte, precum și modul în care s-a transformat societatea distopică din Gilead.

The Testaments: A Novel

Fotografie preluată de pe hindustantimes.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Ninth House – Leigh Bardugo

Faimoasa scriitoare Leigh Bardugo ne surprinde cu primul ei roman pentru adulți, după succesul uriaș al trilogiei Grisha și a duologiei Six of Crows. Deși acum încearcă să se adreseze unui public mai matur, Brdugo nu părăsește universul mistic cu care ne-a obișnuit până acum.

Alex Stern este o tânără care începe să studieze la prestigioasa universitatea Yale, determinată să înceapă o viață nouă și să lase în urmă tragediile care i-au marcat viața până atunci. În schimbul studiilor, ea trebuie să monitorizeze cluburile secrete ale universității, din care au făcut parte unii dintre cei mai importanți oameni ai lumii. Când cadavrul unei tinere este descoperit în campus, Alex realizează că aceste cluburi ar putea fi implicate.

Ninth House – Leigh Bardugo

Fotografie preluată de pe Instagram. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

The Giver of Stars – Jojo Moyes

Noua poveste a lui Jojo Moyes are loc în America anilor ’30, în perioada marii crize economice. Cinci femei remarcabile pornesc într-o călătorie prin munții din statul Kentucky pentru a transporta cărți, ca parte a programului lui Eleanor Roosevelt de promovare a bibliotecilor călătoare. Cartea este bazată pe o poveste reală, despre prietenie, dragoste adevărată și despre ce se întâmplă atunci când încercăm să ne depășim limitele.

The Giver of Stars – Jojo Moyes

Fotografie preluată de pe emmasbookishcorner © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Stillness Is the Key – Ryan Holiday

Dacă ai citit deja Obstacle is the Way și Ego is the Enemy, atunci nu trebuie să ratezi cel mai nou volum al lui Ryan Holiday. De această dată, autorul ne prezintă filosofii budiste și stoice pentru a ne arăta de ce secretul succesului este puterea de a încetini și a vedea viața dintr-o altă perspectivă.

Stillness Is the Key – Ryan Holiday

Fotografie preluată de pe dailystoic.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Imaginary Friend - Stephen Chbosky

Kate Reese este o mamă singură care decide să fugă de soțul său abuziv, împreună cu fiul ei Christopher. Cei doi ajung într-o comunitate extrem de restrânsă numită Mill Grove din Pennsylvania. La început micuțul orășel pare a fi locul perfect pentru cei doi. Dar când Christopher dispare, Mill Grove devine locul de bătălie între forțele binelui și ale răului.

Imaginary Friend - Stephen Chbosky

Fotografie preluată de pe Twitter. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Radiografia unei mârșăvii judiciare - Traian Berbeceanu

Cartea lui Traian Berbeceanu, Radiografia unei mârșăvii judiciare cuprinde memoriile recente ale unui polițist angajat în lupta împotriva crimei organizate din România. Traian Berbeceanu a trăit evenimente care merită consemnate de istoria contemporană și care constituie o mărturie semnificativă pentru generațiile actuale și viitoare.

Radiografia unei mârșăvii judiciare - Traian Berbeceanu

Fotografie preluată de pe timp-liber.acasa.ro. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Homeric – Doina Ruști

Homeric adoptă registrul fantastic și o structură de avangardă, fiind, într-un anumit fel, o sinteză a prozei scrise de Doina Ruști. Când din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor.

Prin Gorgani, începe să bântuie o stafie, iar oamenii dispar, unul câte unul, printre dispăruți numărându-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întâmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.