Transmaraton 2019: aleargă și tu pe cea mai frumoasă șosea din lume

Transmaraton 2019: aleargă și tu pe cea mai frumoasă șosea din lume
Dani

Scris de Dani

25 iulie, 2019

Începe toamna cu dreptul la unul dintre cele mai pitorești maratoane din România. Și în acest an ai șansa să participi la maratonul organizat pe un traseu spectaculos pe Transfăgărășan pentru a-ți testa limitele în cele mai frumoase peisaje.

Unde și când are loc Transmaraton 2019

Ediția din acest an a Transmaraton are loc duminică, 15 septembrie. Startul se va da la Bâlea Lac, Bâlea Cascadă sau Cabana Capra, în funcție de probă. Kiturile pentru toate probele se predau și cu o zi înainte, la Cabana Capra.

Înscrieri la Transmaraton

Cei care doresc să participe la una dintre partidele Transmaraton 2019 se pot înscrie pe site-ul oficial al competiției aici. Taxa de înscriere, indiferent de cursă este de 250 de lei.

Transmaraton

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Mai multe detalii despre maraton

Transmaraton 2019 are cinci curse distincte. Zeceton este o cursă pentru orice alergător pe un traseu de 9 kilometri, o elevație totală de 370 metri și timp limită de 2 ore. Startul se dă la Bâlea Lac la ora 10:30.

A doua cursă este Semimaraton, pe un traseu de 22 de kilometri, cu o elevație totală de 1050 metri și un timp limită de 4 ore. Startul pentru Semimaraton se dă la Bâlea Cascadă la ora 09:30.

Treizeciton este o cursă de 25 de kilometri cu o elevație totală de 1050 metri și timp limită de 6 ore. Startul se va da la Bâlea Lac la ora 10:30.

Maraton Transfagarasan

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Maratonul este una dintre cele mai dificile curse ale Transmaratonului. Are un traseu de 44 de kilometri, o elevație totală de 1890 metri și timp limită de 8 ore. Startul pentru maraton se va da la Cabana Capra, la ora 06:30.

Ultima și cea mai dificilă cursă este Ultramaratonul care are un traseu de nu mai puțin de 50 de kilometri, o elevație de 2120 metri și 8 ore timp limită. Startul pentru Ultramaraton se va da tot la Cabana Capra de la ora 06:30.

”Imaginează-te pe Transfăgărășan – șoseaua care șerpuiește printre munți, urcând până dincolo de 2.000 de metri – într-o liniște deplină. Vei fi tu și gândurile tale, ascultându-ți pașii, respirația și bătăile inimii… Te vei putea bucura de tot ceea ce îți oferă acest traseu spectaculos, indiferent dacă vei alerga semi, maraton sau ultra! Patru anotimpuri într-o singură zi. Izvoare, cascade și lacuri glaciare. Munți impozanți și un tunel de aproape un kilometru în care va străluci lumina frontalei tale”, spun organizatorii competiției.

Competiție pentru trei cauze nobile

Cei care participă la ediția din acest an pot alege dintre trei cauze partenere pentru a le susține. Este vorba despre Fundația Regală Margareta a României – Investim în viitorul artistic al României; Pădurea Copiilor – Forest School – Copiii Pădurii sau Hospice Casa Speranței – 650 de lecții despre viață. De asemenea, doritorii pot dona pentru una sau mai multe dintre aceste cauze.

Maraton cauza nobila

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Transmaraton este prima platformă de running & fundraising din România. În cele 7 ediții până în prezent organizatorii au reușit să strângă peste 1.000.000 lei pentru cauzele partenere și să creeze impact real.