Sfaturi de beauty după ce ieși de la sală

Sfaturi de beauty după ce ieși de la sală
Ada

Scris de Ada

30 august, 2017

Dacă îți place să mergi la sală de mai multe ori pe săptămână, știi că nu este întotdeauna ușor să te întorci acasă pentru a te pregăti de birou sau să ieși în oraș. De multe ori suntem nevoite să ne pregătim de o nouă zi productivă în vestiarul de la sală. Pentru ca acest proces să decurgă mai repede și eficient, iată câteva sfaturi de beauty care te vor ajuta să arăți de milioane, atunci când ieși de la sală.

Ai grijă de pielea ta

Imediat ce ai ieșit de la duș sau de la saună, aplică o loțiune hidratantă de corp. Aburii și apa caldă ajută pielea să absoarbă mai repede loțiunea și nu vei rămâne cu exces atunci când te vei îmbrăca.

Nu uita să ștergi urmele de mascara sau dermatograf. Nici nu vei avea nevoie de loțiune demachiantă. Îndepărtează reziduurile cu un disc demachiant înmuiat în cremă de față.

Dacă încă ai tenul înroșit de la efortul depus în timpul antrenamentului, aplică o mască transparentă, care nici nu se observă, pentru a îndepărta impuritățile.

Deoarece durează în jur de jumătate de oră astfel încât crema de față să intre în piele, amână machiajul și ocupă-te de păr.

Dus la sala

Fotografie preluată de pe Depositphotos. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Cum să te coafezi rapid la sală

Folosește de fiecare dată o cască de baie pentru a evita să-ți uzi părul. Dacă nu ai un astfel de accesoriu, folosește un prosop uscat pe care-l transformi în turban.

Încearcă să eviți să te speli pe cap când ești la sală, deoarece îți va lua mult mai mult timp să-l usuci și nu vei obține o coafură prea frumoasă. În schimb, după ce ai ieșit de la duș usucă-ți părul cu uscătorul, într-un loc cât mai departe de duș, pentru a evita umezeala din aer. Dacă este necesar, aplică puțin șampon uscat și usucă-ți părul din nou timp de câteva minute, pentru a obține volum de invidiat.

Coafuri

Fotografie preluată de pe Depositphotos. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Machiajul de după sală

După ce te-ai ocupat de piele și păr, este rândul machiajului. În primul rând, evită pudra, care arată rău pe pielea foarte hidratată, și înlocuiește-o cu o cremă pentru contur, care să-ți scoată în evidență trăsăturile.

Dacă obrajii încă îți sunt roșii, de la efort, evită rujurile puternice. În schimb, pune accentul pe ochi și gene, folosind o mascara waterproof. Dacă mai ai timp, folosește și un creion de sprâncene, pentru ochi bine definiți și un machiaj natural.

Machiaj sala

Fotografie preluată de pe Depositphotos. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Tu ce alte sfaturi de beauty ne recomanzi pentru mersul la sală?