Cum îți alegi sala de fitness care ți se potrivește

Cum îți alegi sala de fitness care ți se potrivește
George

Scris de George

03 octombrie, 2022

Ai încercat de nenumărate ori să mergi la sală, însă te-ai ales cu un abonament pe care l-ai folosit doar o dată sau de două ori? Ai optat pentru cel mai cool club din oraș, însă e atât de departe de tine încât te apucă groaza când te gândești cât timp pierzi ca să ajungi acolo? Nu ai mai fost niciodată la sală până acum și nu știi de unde să începi?

Dacă ai răspuns da la cel puțin una dintre întrebările de mai sus atunci trebuie neapărat să citești articolul acesta! Îți arătăm cum să-ți alegi sala de fitness perfectă pentru tine și care sunt aspectele la care trebuie să fii atent înainte să-ți cumperi un abonament la gym.

Gândește-te care este obiectivul tău și ce fel de exerciții vrei să faci

Este foarte important să te gândești care este motivul pentru care mergi la sală. Vrei să slăbești? Vrei să te menții în formă? Cauți sfatul unui specialist? Toate acestea sunt întrebări cruciale atunci când vrei să-ți alegi sala de fitness la care să te antrenezi. În funcție de obiectivul tău, trebuie să te gândești ce fel de exerciții ai să faci, iar apoi poți să începi să cauți un club care să ți se potrivească. De exemplu, dacă nu vrei să înoți nu are rost să alegi o sală de fitness care are bazin.

Gândește-te care sunt așteptările tale, ce fel de aparate sunt necesare pentru antrenamentele tale și începe să cauți sala de fitness potrivită pentru tine pornind de aici.

Alege un club de fitness care să fie într-o locație bună pentru tine

Un aspect foarte important pe care trebuie să-l ai în vedere este locația în care se află clubul pe care-l alegi. Optează pentru o sală de fitness care să fie aproape de locuința ta sau în zona în care mergi la job. Ai șanse mult mai mari să te ți de treabă, dacă clubul îți este în drum. Cu cât îți este mai greu să te deplasezi la sală, cu atât e mai probabil să abandonezi. De aceea, nu lua în considerare doar cât de performant și de cool e clubul pe care l-ai ales, ci gândește-te dacă o să ai chef să călătorești câte o oră ca să te poți antrena.

cum alegi sala de fitness

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. 

Nu crede tot ce citești pe internet despre o sală de fitness

Cu siguranță, călătoria ta pentru a descoperi cel mai bun club de fitness o să înceapă… pe internet. Trebuie însă să știi cum să faci diferența dintre realitate și informațiile pe care le citești pe site-urile sălilor.

În primul rând, rolul acestor site-uri este de a face reclamă clubului respectiv și de a vinde abonamente, așa că și informațiile oferite aici sunt adesea trase de păr. De exemplu, dacă o sală de fitness din orașul tău susține că are cele mai bune aparate din România, există șanse mari ca acest lucru să nu aibă nicio legătură cu realitatea. La fel cum textele de genul ”avem cei mai buni personal traineri din oraș” nu sunt neapărat ancorate în realitate. Astfel de fraze sunt des folosite pentru că, practic, e imposibil să demonstrezi care sunt cei mai buni antrenori personali.

Nu trebuie să te lași pradă textelor-reclamă, ci să te concentrezi asupra informațiilor clare. Ce facilități oferă sala de fitness? Ce fel de aparate are în dotare? Ce fel de abonamente sunt la dispoziție? Acestea sunt tipul de detalii asupra cărora trebuie să te concentrezi.

De asemenea, ai grijă și când vine vorba despre pozele sălii de pe pagina de Facebook sau de pe site. Dacă sunt mai vechi de 3 ani există șanse mari ca lucrurile să nu mai arate așa. Astfel, cel mai bine este să te duci să vezi cu ochii tăi care este aspectul clubului.

Nu-ți face abonament la sală înainte să vezi cum arată și să testezi aparatele

În momentul de față există o mulțime de săli de fitness care oferă posibilitatea de a cumpăra abonamente online. Această unealtă este excelentă, însă nu trebuie să o folosești atunci când încă nu ai început să mergi la club. Cea mai mare greșeală pe care o poți face este să plătești membership-ul înainte să vezi pe ce dai, de fapt, banii.

Majoritatea sălilor de fitness oferă o primă sesiune gratuită. Profită de acest lucru și du-te să vezi cum arată clubul înainte să iei vreo decizie. De fapt, vezi cât mai multe cluburi din zona ta!

Vezi cât de aglomerat este, cât spațiu există pentru antrenamente, ce fel de aparate pune la dispoziție, care este orarul.

De asemenea, este foarte important să testezi aparatele cu atenție. Vezi cum arată, cât de învechite sunt echipamentele și dacă oferta este destul de bogată astfel încât să ai la dispoziție tot ce-ți trebuie pentru antrenamentul tău.

La ce să fii atent când alegi clubul de fitness la care să te antrenezi

Atunci când ne gândim cum să alegem sala de fitness de cele mai multe ori avem în minte zonele în care sunt aparatele și echipamentele. Greșit! Clubul de fitness înseamnă mai mult de atât. Astfel, iată câteva aspecte importante pe care trebuie să le ai în vedere:

Cum arată vestiarele

Chiar dacă nu pare, o să-ți petreci ceva timp și în vestiarul de la club. Astfel, asigură-te că arată acceptabil și că are tot ce trebuie. Nu uita să verifici dacă funcționează dușurile, dacă au apă caldă și desigur, dacă este curățenie.

Curățenia

Indiferent că e vorba despre sala propriu-zisă, de hol, vestiar sau toalete, curățenia este un element extrem de important. Dacă o club de fitness e murdară… fugi! Nimeni nu-și dorește să plătească bani ca să se antrenezi în nori de praf, mirosuri dubioase sau, mai rău, să se aleagă cu vreo eczemă din duș.

Sistemul de aerisire

Că tot vorbeam de mirosuri dubioase, e de la sine înțeles că sala de fitness este un loc unde o să transpiri. Nu o să transpiri doar tu, ci și alte zeci de persoane care se antrenează. E ceva normal, însă de aceea este foarte important să alegi un club de fitness unde există sistem de aerisire. Crede-ne, mai ales vara, e mare nevoie de el.

cum sa alegi clubul de fitness

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei.

Cum alegi abonamentul la sală care ți se potrivește cel mai bine

Atunci când alegi abonamentul la sala de fitness, gândește-te cam care este programul tău și care parte a zilei este mai optimă pentru workout-ul tău. De exemplu, dacă ești o persoană matinală, cel mai bine este să mergi la club dimineața.

Majoritatea sălilor de fitness oferă diferite tipuri de abonamente pe intervale orare. Există un anumit preț de dimineața până la prânz, există un anumit preț seara și un alt cost dacă vrei acces la gym la orice oră.

Alege-ți abonamentul la clubul de fitness în funcție de acest program. Dacă știi că nu o să mergi la sala de fitness decât seara, cel mai bine este să optezi pentru un membership pentru respectivul interval orar. Există șanse mari să te alegi cu o ofertă mult mai bună decât cea pentru un abonament general.

Fii foarte atent ce cuprinde abonamentul pe care-l alegi.

Există cluburi care percep un preț dacă vrei să ai acces doar la zona de aparate și altul dacă vrei să mergi și la saună. Poate exista un cost suplimentar ca să ai acces la un bazin de înot. Trebuie să ai grijă la aceste aspecte și să optezi pentru membership-ul care ți se potrivește cel mai bune.

Știm că e tentant să alegi o ofertă mai largă, dar, există riscul să cheltuiești bani în plus fără să folosești vreodată acele facilități. Dacă într-adevăr vezi că ai nevoie de un abonament la sala de fitness mai cuprinzător poți oricând să-l schimbi, însă pentru început concentrează-te doar pe tipul de membership care se pliază strict pe necesitățile tale.

sala de fitness

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei.

Începe cu un abonament de o lună

Similar cu ceea ce-ți spuneam mai sus, când alegi o sală de sport, probabil că o să vrei să beneficiezi de cea mai bună ofertă. De cele mai multe ori, asta înseamnă un abonament pe mai multe luni. Nu pica în această plasă. Începe cu un abonament de o lună ca să te asiguri că ai ales cel mai bun club de fitness pentru tine. Apoi, dacă totul decurge așa cum trebuie prelungește-ți membership-ul.

Întreabă-ți prietenii unde merg la sală

Pe internet o să găsești o mulțime de review-uri și forumuri de discuție despre cluburile de fitness din orașul tău. Cele mai bune sfaturi vin însă de la prieteni. Astfel, dacă ai cunoștințe care merg la sală întreabă-i pe ei la ce club merg și de ce.

De foarte multe ori clienții unei săli de fitness au pass-uri cu ședințe gratuite pe care le pot oferi prietenilor așa că ai putea să beneficiezi și tu de unul dintre ele. 

Cauți o sală de fitness care să ți se potrivească? Întră pe WWW.UPFIT.WORLD, un catalog cu zeci de săli de fitness din principalele orașe ale României. Află ce facilități oferă, ce program au și vezi care ți se potrivește cel mai bine!