Cele mai scumpe săli de fitness din lume

Cele mai scumpe săli de fitness din lume
Ada

Scris de Ada

22 august, 2022

Trendul fitness a căpătat un avânt enorm în ultimele decenii, iar obișnuitele săli de fitness s-au transformat în adevărate cluburi de wellness, unde nu doar te antrenezi la aparate, lucrezi cu un antrenor personal și participi la clase de group fitness, ci și ai parte de servicii de cea mai înaltă calitate, precum și de o mulțime de facilități care mai de care mai deosebite.

Aceste cluburi de fitness promit să-și ajute clienții să fie în formă mult mai ușor decât sălile obișnuite, oferindu-le servicii extraordinare, antrenori de top, workout-uri și programe de nutriție create special pentru fiecare client. În plus, toate echipamentele lor sunt de ultimă generație și le pun la dispoziția clienților cele mai moderne gadget-uri și aparate. Iată așadar care sunt cele mai luxoase și exclusiviste săli de fitness din lume, unde toți vor să se antreneze.

Tiger Muay Thai Gym – Phuket, Thailanda

Considerat drept unul dintre cele mai bune cluburi de fitness din lume, Tiger Muay Thai Gym are un program extraordinar de arte marțiale. De fapt, acesta este cel mai luxos club de arte marțiale din Asia și chiar din lume. Pe lângă lux, Tiger Muay Thai oferă o mulțime de facilități, de la... anvelope de camioane și saci cu greutăți, la echipamente pentru yoga, antrenament de forță și orice alt tip de workout la care te poți gândi. Unii dintre cei mai de succes luptători din Ultimate Fighting Championship s-au antrenat în acest club de fitness gigant.

Cel mai scump abonament la Tiger Muay Thai Gym costă în jur de 2.900 de euro pe an.

Gold’s Gym – California, SUA CA

Clubul de fitness Gold’s Gym din California este unul dintre cele mai mari din lume, având și unele dintre cele mai performante facilități – aparate de rezistență, săli pentru spinning și echipamente de cardio. Sala de fitness se întinde pe trei etaje și are și o mulțime de antrenori personali cu experiență, care au lucrat și lucrează cu nume importante din industria show businessul-ui și nu numai.

Un abonament anual la Gold’s Gym California poate ajunge la aproape 8.500 de euro pe an.

Harbour Club – Londra

Harbour Club din Londra este cel mai scump și luxos club de fitness din Marea Britanie, și pe bună dreptate. De-a lungul anilor, printre clienții acestei săli de fitness s-au numărat regretata Prințesă Diana și, mai recent, Ducesa de Cambridge. Cei care se antrenează la Harbour Club au parte de săli de fitness cu cele mai moderne echipamente, diferite studiouri pentru group fitness, pilates și spinning, precum și o piscină cu cascadă și una de 25 de metri. Clubul de fitness oferă acces și la 13 terenuri de sport, un spa și o clinică.

Dacă vrei să te antrenezi la Harbour Club, ar trebui să știi că un abonament full option poate depăși 16.800 euro pe an.

E at Equinox - New York

Aceasta este a doua cea mai luxoasă sală de fitness din Statele Unite ale Americii, iar printre membrii săi se numără fotomodele, actori și vedete din întreaga lume. E at Equinox are un model de antrenament bine pus la punct ce implică evaluări avansate ale condiției fizice precum și antrenori personali de top. Nicio altă sală de fitness nu reușește să combine la fel de bine antrenamentul fitness cu luxul.

Clubul are experți în știința antrenamentului care monitorizează constituția corpului, ritmul metabolic și analizează mișcările membrilor. În cazul în care clienții călătoresc, E at Equinox oferă servicii de personal training oriunde în lume, precum și cabane private și o mulțime de alte servicii de lux.

Un abonament pe an la E at Equinox poate ajunge și la 17.600 de euro.

E at Equinox

Fotografie preluată de pe Facebook. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

The Houstonian Club – Houston, SUA

Totul despre The Houstonian Club implică lux. Doar sala de fitness a cubului are peste 11.500 de metri pătrați. Tot aici te poți bucura de 8 terenuri de tenis, 3 piscine, un teren de golf și un ring de box. De asemenea, fiecare membru primește propriu halat, precum și acces la servicii spa de ultimă generație și la un restaurant de lux.

Un abonament la The Houstonian Club poate costa și peste 20.200 de euro pe an.

Cele mai scump sali de fitness

Fotografie preluată de pe houstonian.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Athletes’ Performance Gym – Phoenix, SUA

Athletes’ Performance Gym este considerat drept cel mai scump și cel mai luxos club de fitness din SUA și chiar din întreaga lume. Aici ai ocazia să te antrenezi cu atleți profesioniști precum Kevin Love sau Mario Williams. Clubul de fitness are tot ce ți-ai putea dori, de la pistă de alergare de 60 de metri, la terenuri de fotbal de peste 70 de metri, precum și o bandă de alergat... subacvatică. Această sală de fitness are și piscine cu apă caldă și apă rece, precum și servicii extinse de fizioterapie.

Toate acestea vin și cu un preț pe măsură. Cel mai scump abonament la Athletes’ Performance Gym costă peste 25.000 de euro pe an.

Tu la care dintre aceste săli de fitness ai vrea să te antrenezi?