Rețeta FIT: rețete vegetariene rapide

Rețeta FIT: rețete vegetariene rapide
Ramona Hnyatek

Scris de Ramona Hnyatek

08 iunie, 2021

Dacă și tu ești în căutare de rețete vegetariene care se fac rapid și care să fie pe placul întregii familii, îți recomand două preparate delicioase. Ambele se fac foarte simplu, iar rezultatul este de excepție.

#1 Mâncare de varză chinezească

Ingrediente:

  • 3 fire ceapă verde
  • 1 jumătate varză chinezească
  • 5 fire de pătrunjel
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 pahar supă de legume sau apă
  • sare
  • piper

Dressing:

  • 2 linguri de semințe de susan
  • 1 linguriță unt nesărat
  • 1 linguriță sos de chili
  • 1 linguriță ulei de susan

Mod de preparare:

Prima dată prăjesc semințele de susan într-o tigaie timp de aproximativ 2 minute, până devin maronii, și apoi lasă-le deoparte. Prepară dressingul, amestecând untul cu sosul de chil și semințele de susan prăjite.

Dressing susan

În aceeași tigaie pune uleiul, lasă-l să se încălzească și adaugă ceapa verde. Când se înmoaie, pune varza tăiată fâșii, iar apoi amestecă timp de câteva minute. Adaugă un pahar de supă de legume sau apă și așteaptă ca lichidul să scadă. Apoi adaugă pătrunjelul tocat mare. După 2-3 minute adaugă dressingul și oprește focul.

Ceapa

varza

Atunci când servești preparatul, presară deasupra lingurița de ulei de susan și semințe de susan crude pentru un gust mai intens.

Mancare de varza chinezeasca

mancare vegetariana

#2 Spanac la tigaie cu usturoi

Ingrediente:

  • 4 legături de spanac
  • 2 căței de usturoi
  • 1 lingură ulei măsline
  • sare
  • piper
  • parmezan
  • 1 pahar smântână lichidă

Mod de preparare:

Spanacul se spală frunză cu frunză și se usucă bine. Într-un wok sau o tigaie mai încăpătoare se pune uleiul de măsline și, după ce s-a încălzit, se întinde pe toată suprafața de gătit. Pune în tigaie spanacul rupt în bucăți nu foarte mici, amestecă timp de 1 minut și acoperă cu un capac. Gătește spanacul până când se înmoaie.

spanac

După ce îndepărtezi capacul, mărește temperatura până se evaporă lichidul. Adaugă usturoiul zdrobit sau tăiat mărunt, sar și piper după gust. Scoate spanacul într-un bol sau pe o farfurie, presară o lingură de parmezan ras și servește-l imediat.

spanac

spanac cu usturoi

O altă variantă ar fi ca, după ce s-a evaporat apa, să adaugi parmezanul direct în tigaie și paharul de smântână, apoi sare și piper. Amestecă în continuu și servește preparatul cald.

mancare vegetariana

Poftă bună!