Kettlebell training: The Squat

 
Ada

Scris de Ada

05 septembrie, 2022

Nivel: începător

Unul dintre cele mai simple și utile exerciții pe care le poți face cu kettelbell-ul este The Squat. Nu trebuie să faci sesiuni foarte lungi cu acest exercițiu, iar rezultatele vor apărea mai repede decât te aștepți. În primul rând, îți vei da seama că poziția corpului este mai dreaptă și nu vei mai suferi de dureri de spate după ce ai stat o zi întreagă aplecat deasupra laptopului.

Mai mult, pentru Kettlebell Squat nu ai nevoie de foarte multe "accesorii" – nu îți trebuie decât un kettlebell și multă determinare. Așadar, iată ce kettlebell workout video pentru începători ți-am pregătit!

Ne antrenăm cu Răzvan Barath, Personal Trainer

La ce ajută Kettlebell Squat

Acest exercițiu cu kettlebell lucrează musculatura coapselor, a fesierilor și a abdomenului, astfel încât este foarte util mai ales pentru cei care vor să se concentreze asupra părții inferioare a corpului.

The Squat este de fapt o genuflexiune, la care adaugi un... kettlebell, și cu toții știm cât sunt de eficiente genuflexiunile, nu-i așa?

Ce ai nevoie pentru Kettlebell Squat

  • Un kettlebell, bineînțeles. Pentru femei, greutatea potrivită ar fi între 8 și 12 kilograme, în timp ce bărbații ar trebui să lucreze cu un kettlebell de cel puțin 16 kilograme.
  • Un prosop. Dacă faci acest exercițiu corect și de mai multe ori, cu siguranță vei transpira și vei avea nevoie de prosop.
  • Apă. Indiferent de ce tip de workout preferi, apa este esențială. Rămâi hidratat!
  • Un laptop, telefon sau tabletă pentru a urmări cu atenție acest kettlebell workout video pentru începători.
  • Ambiție, astfel încât să ajungi să faci acest exercițiu cât mai corect și cu greutăți cât mai mari! Laughing

Tips & tricks pentru un Kettlebell Squat corect

În poziția de început pentru acest exercițiu cu kettlebell, călcâiele trebuie să fie ușor mai depărtate de linia șoldului, iar greutatea pleacă din dreptul gleznelor.

Kettlebell squat

Când ridici kettlebell-ul, împingi bazinul spre înapoi, iar genunchii ar trebui să fie tot timpul flexați. Astfel, bazinul coboară până la nivelul genunchilor.

Nu uita să-ți menții spatele drept și pieptul sus pe toată durata exercițiului, iar mușchii abdomenului și cei ai fesierilor ar trebui să fie încordați.

Exercitii kettlebell

Ca la orice exercițiu, respirația este esențială. Încearcă să expiri pe efort! Adică, inspiră atunci când cobori kettlebell-ul și expiră atunci când îl ridici. O respirație regulată te ajută să menții ritmul, dar și să faci acest exercițiu mai mult timp.

exercitii video kettlebell

De câte ori să repeți exercițiul Kettlebell Squat

Deși la prima vedere, Kettlebell Squat pare simplu de executat, trebuie să știi că, până și simpla genuflexiune, nu este chiar atât de simplă, dacă o faci cum trebuie. Iar când adaugi și greutatea kettlebell-ului, lucrurile devin puțin mai dificile. Dar, nu te lăsa descurajat. Ai să vezi aproape imediat beneficiile exercițiului Kettlebell Squat.

Recomandarea noastră este să faci câte patru seturi a 15 – 20 de repetări. Pe măsură ce te obișnuiești cu Kettlebell Squat poți mări numărul de seturi și greutatea.

Dacă faci deja acest exercițiu la sală sau acasă, postează imagini sau videouri cu tine făcând exercițiul, nu uita să folosești hashtagul #UPfitSquad și să ne dai tag pe Facebook sau Instagram!

Vezi și alte exerciții cu kettlebell în pagina noastră dedicată >>>

World Class Romania

Realizat in colaborare cu World Class Romania

World Class înseamnă un mediu primitor, motivant și inspirațional, transformat de milioane de români în prima lor opțiune către mișcare și un stil de viață sănătos și una dintre cele mai atrăgătoare variante de wellness și de petrecere a timpului liber.

Descoperă lumea World Class >