Bucharest Marathon 2017: cel mai important maraton din România

Bucharest Marathon 2017: cel mai important maraton din România
Ada

Scris de Ada

20 septembrie, 2017

Pasionații de mișcare nu au voie să rateze ediția din acest an a Bucharest Marathon. Peste 16.000 de participanți din întreaga lume sunt așteptați să alerge la cea de-a zecea ediție a celui mai important maraton din România. Hai și tu!

Unde și când are loc Bucharest Marathon 2017

Bucharest Marathon 2017 va avea loc în București, în 14 și 15 octombrie. Evenimentul are mai multe probe cu trasee diferite. Astfel, sâmbătă, 14 octombrie, se va desfășura Ciuc Radler Popular Race, de la ora 08:30, Teens’ Race, de la ora 10:30 și UNIQUA Asigurări Kids Race de la 12:30.

A doua zi, de la ora 08:00 va avea loc Vodafone 10Km Race, precum și Volkswagen Halfmarathon, iar de la ora 09:30 va începe Marathon & Scholl Relay Race. Toate cursele încep în Piața Constituției din București. Mai multe informații despre trasee poți afla aici.

Bucharest Marathon 2017

Cum te înscrii la Bucharest Marathon 2017

Dacă ți-am stârnit interesul și veri să participi la Bucharest Marathon 2017, atunci trebuie să te înscrii pentru cursa dorită online, până sâmbătă, 30 septembrie, sau personal la Sport Expo. Taxele de înscriere le poți verifica aici.

De ce să participi la Bucharest Marathon 2017

Bucharest Marathon 2017 este una dintre cele mai importante evenimente sportive din România, la care peste 16.000 de participanți din toate colțurile lumii vor alerga printre cele mai importante obiective turistice din Capitală. Traseul maratonului va fi închis complet circulației în zilele evenimentului, astfel încât te vei putea concentra doar asupra cursei. Mai mult, cei care participă la probele competitive vor primi un tricou tehnic Adidas.