8 trenduri fitness care vor domina workout-urile în 2018

8 trenduri fitness care vor domina workout-urile în 2018
Dani

Scris de Dani

30 ianuarie, 2018

Lumea fitness-ului nu duce lipsă de inovații, iar anul 2018 nu va face excepție. Dacă ești curios să vezi ce ne rezervă noul an în materie de workout-uri, iată care sunt cele mai cool trenduri fitness din 2018, preconizate de specialiști.

HIIT

Dacă nu ești nou în lumea fitness atunci știi că workout-urile de tip HIIT (High Intensity Interval Training) nu sunt, de fapt, ceva nou. Un studiu recent arată însă că în ultima perioadă popularitatea acestui tip de antrenamente a crescut surprinzător de mult, iar experții încep să le recomande tot mai des persoanelor care doresc să slăbească și să-și crească masa musculară în același timp.

Dacă vrei să afli mai multe despre acest trend fitness din 2018, iată mai multe informații despre HIIT.

trenduri fitness 2018

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Group Training

Antrenamentele de grup, cunoscute și sub numele de group training, sunt deja destul de populare însă nu s-au numărat printre trendurile fitness ale anului precedent. Studiile arată însă că tot mai multe persoane apelează la acest tip de antrenamente în favoarea celor individuale. Group training este definit ca fiind un tip de workout la care participă cel puțin 5 persoane, fiind îndrumate de un instructor. Gândite în așa fel încât să motiveze și să acopere toate gradele de dificultate, antrenamentele de grup se anunță ca fiind foarte populare în 2018.

noutati fitness

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Experții fitness care fac din workout-uri o adevărată știință

2018 nu va duce lipsă de noutăți în fitness, iar anul acesta vor avea parte de o adevărată revoluție în materie de personal training la cele mai înalte standarde. Poate părea un moft, dar vorbim despre un aspect cât se poate de important. Tu știi ce certificări au instructorii și antrenorii care îți spun ce și cum să faci în materie de fitness?

La nivel mondial, comunitatea FIT dorește să fie îndrumată de persoane care într-adevăr sunt experte în domeniu. De aceea, sălile de fitness sunt mult mai atente atunci când își selectează staff-ul. Cei care vor să devină instructori sau personal traineri au nevoie de un certificării, educație în domeniu și experiență.

Citește și: 10 întrebări pe care să i le pui antrenorului personal, înainte să-l angajezi.

noutati fitness

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Programele fitness pentru seniori

Atunci când vine vorba despre lumea FIT și oferta pe care o are aceasta, persoanele în vârstă sunt destul de neglijate. Cluburile de fitness care oferă clase sau antrenamente pentru seniori sunt destul de puține nu doar în România, ci cam în toată Europa.

Experții spun însă că antrenamentele dedicate celor în vârstă sunt o noutate fitness care se va face simțită în 2018. Spune-i bunicii să-și pregătească echipamentul de sport, în curând veți putea merge la sală împreună.

trenduri fitness 2018

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

O nouă experiență FIT: Black Box VR

Probabil cea mai așteptată noutate fitness a anului 2018 este introducerea tehnologiei VR în workout-urile și antrenamentele noaste. Celor care vor să fie în pas cu gadgeturile fitness li se propune un gym virtual, Black Box VR.

Această tehnologie combină ideea unui joc video cu cea a antrenamentelor fitness. Te poți transforma într-un adevărat super erou, iar rezistența ta fizică, forța și determinarea ta te vor ajuta să treci la nivelul următor.

Creatorii acestui gadget fitness susțin că el va revoluționa lumea fitness din mai multe puncte de vedere. În primul rând, vom spune adio workout-urilor plictisitoare care nu ne motivează. De asemenea, Black Box susține că acest tip de antrenament nu este doar un joc, ci se vrea a fi un sport virtual legitim.

gadgeturi fitness

Fotografie preluată de pe vrfitnessinsider.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Clasele fitness live-stream

Și pentru că vorbim despre lumea tehnologiei, clasele fitness live-stream sunt un alt trend fitness din 2018 de care o să auzim tot mai des. Nu ai timp să mergi la sală, vrei să faci exerciții acasă însă dorești să urmezi îndrumările unui specialist? Clasele live prin intermediul internetului o să fie tot mai populare în următoarea perioadă.

trenduri fitness 2018

Fotografie preluată de pe shape.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Fitness în familie

O altă noutate fitness care se face deja simțită în SUA sunt clasele fitness pentru întreaga familie. Pentru că obezitatea este o problemă tot mai des întâlnită în rândul copiilor este clar nevoie de mai multe activitate fizică pentru cei mici, cât și o mai bună educație vizavi de nutriție și obiceiuri sănătoase.

De aceea, printre trendurile fitness din 2018 se numără și clasele fitness de familie. Este vorba despre workout-uri gândite în așa fel încât să dea rezultate atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Mai mult, acesta este un mod excelent pentru părinții ocupați să facă sport și să-și petreacă timpul alături de copii.

trenduri fitness 2018

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Teste ADN pentru workout-ul perfect

Printre noutățile fitness de care o să avem parte în 2018 se numără și testele ADN pentru a determina dacă gena ta este predispusă spre obezitate. Tot aceste teste îți vor spune și ce tip de metabolism ai, ce fel de exerciții ți se potrivesc, dacă ai alergii și nu numai.

Deși astfel de teste existau și în anii precedenți, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere tot mai mare în rândul celor care vor să știe cu exactitate ce e cel mai bun pentru corpul lor.

noutati fitness

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Care trend fitness din 2018 ți se pare cel mai interesant? Lasă-ne răspunsul tău în comentarii.