4 beneficii ale meditației care te ajută să-ți îmbunătățești antrenamentele

4 beneficii ale meditației care te ajută să-ți îmbunătățești antrenamentele
Ada

Scris de Ada

13 mai, 2022

Meditația este o practică ce a devenit din ce în ce mai populară printre sportivi și cei care se antrenează în mod constant. Chiar și câteva minute de meditație pe zi te ajută să elimini stresul, să previi mâncatul excesiv și să te concentrezi mai bine asupra antrenamentului tău. Singura problemă cu această practică este faptul că ne este destul de greu să ne rezervăm chiar și doar câteva minute pe zi să medităm. Abia reușim să ne rezervăm o oră și jumătatea pentru a merge la sală. Dar, odată ce afli câte beneficii are meditația pentru antrenamentul tău, cu siguranță îți vei schimba percepția și vei da o șansă acestei practici.

Te ajută să te concentrezi asupra exercițiilor tale

Nu ți se întâmplă ca în mijlocul unui set de exerciții să nu mai știi ce fel de mișcări ai făcut în ultimele minute? Incorporând meditația în timpul antrenamentului tău te ajută să "stai în moment", în loc să te gândești la altceva.

Așa că, încearcă să amesteci câteva minute de meditație între seturile de exerciții sau măcar câteva exerciții inspirate din pozițiile yoga care să îți ajute mintea să se relaxeze și să fie mai prezentă. Un soundtrack mai lent te poate ajuta foarte mult în acest sens.

Meditatie

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Te ajută să te concentrezi asupra respiratului

Probabil ai impresia că respiratul este un impuls natural, mai ales în timpul antrenamentelor, când mușchii sunt lipsiți de oxigen. Dar, vei fi surprins să afli că, foarte multă lume nu respiră corect sau chiar uită să respire în timpul rutinelor.

Faptul că ești atent la respirație, atunci când inspiri și expiri, cât de mult și de des respiri, te va ajuta să treci peste un set de exerciții mai dificil. Deși ai tendința să-ți ții respirația când faci un exercițiu complicat, mai ales care necesită să ridici greutăți mari, încearcă să te concentrezi asupra respirației, care trebuie să fie constantă și ritmică. Până să realizezi cât de complicat este exercițiul, l-ai și terminat, iar mușchii tăi vor primi și mai mult oxigen.

Respiratie

Fotografie preluată de pe Depositphotos. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Te învață când să te antrenezi mai mult... și când să faci pauză

Specialiștii spun că meditația este un component important în orice antrenament, pentru că te învață când să continui cu un exercițiu dificil și când să te oprești. Meditația este importantă mai ales pentru ultima parte, deoarece mulți sportivi confundă oboseala cu lipsa determinării. Dar, cu ajutorul meditației vei învăța să-ți dai seama mult mai bine ce are nevoie corpul tău, când să-l antrenezi mai mult și când să-i dai o pauză.

Antrenament

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Te ajută să previi accidentările

Cu ajutorul meditației ești mai prezent în timpul antrenamentelor, astfel încât, în loc să treci prin cât mai multe exerciții, încercând să faci cât mai multe mișcări, această practică te ajută să încetinești ritmul și să fii mai atent la fiecare mișcare pe care o faci, prevenind astfel accidentările.

Este mult mai bine să realizezi 10 rutine de exerciții în mod corect, decât să treci prin 20, fără să fi atent la poziția corpului și la fiecare detaliu. Acesta este un obicei greu de modificat, dar muzica poate fi și în acest caz de mare ajutor. Alege piese ceva mai lente care să te ajute să te concentrezi pe fiecare mișcare, în detrimentul pieselor foarte ritmate.

Accidentari

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Tu ai încercat vreodată să meditezi? Cum te ajută această practică?